Pilda

Un om şi un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată, îşi dădu seama că, de fapt, murise. Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar câinele, care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulţi ani în urmă… Se întrebă: ”Oare unde duce drumul astă?”…
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră.
Privindu-l mai îndeaproape, văzu că era făcut dintr-o marmură foarte fină.
Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră acolo şi văzu că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele său se apropiară de poartă şi atunci observă, într-o parte, un om şezând la un birou.
Îl întrebă:
- Scuzaţi-mă, unde ne aflăm ?
- Aici e raiul – răspunse acesa.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne daţi puţină apă?
- Bine’nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă nişte apă cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu, poate intra şi el? – întrebă călătorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse şi îşi continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de ţară, dădură de o fermă, a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie şi văzu un bărbat şezând rezemat de un copac şi citind o carte.
- Scuzaţi-mă! – i se adresa el. Aveţi cumva puţină apă?
- Da, desigur… e o cişmea ceva mai încolo.
- Şi pentru prietenul meu? – zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie şi o strachină, chiar lângă cişmea.
Trecură de poartă şi ajunseră la o cişmea veche, cu pompă. Omul şi câinele băură pe săturate. După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta? – întrebă călătorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos, pe drumul ăsta, mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur şi zid de marmură?… Acela e iadul.
- Şi nu vă deranjează că ei folosesc acelaşi nume ca şi dumneavoastră?!…
- Din contră, ei sunt aceia care îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-şi lase în urmă prietenii cei mai buni. 
Sursa poza:  https://www.facebook.com/iansomerhalderofficial?fref=ts

The parable

 

A man was walking on the road together with his dog. The man was enjoying his day when suddenly it occurred to him that he was dead. He clearly remembered him dying and the dog, now with him, also died years ago. … We was wondering: ”Where does this road lead to?”…
After a while they were both facing this high rocky fence.
At a closer look he observed it was made of very fine marble.
Up the hill, the fence was interrupted by an arch glittering in the sun light.
They got there and saw pearls all around it, and the alley leading to it seemed made of gold. He and his dog got closer to the gate and only then they noticed  at a side a man sitting at a desk.
He asked him:
“Excuse me, where are we?”
“It’s Heaven” he replied
“Wonderful, the man said. Can we please have some water?”
“Of course, come on in”. I will let them know to bring you some water and some ice. He made a gesture and the gate started to open.
“My friend, can he also enter?” the traveller asked pointing to the dog.
“I’m sorry, but we don’t accept animals”.
The man thought for a while then he turned back  to the initial road he started together with his dog.
After another long journey, on the top of another hill, on a countryside poor road, they encountered a farm whose gate never seemed to have had a lock There was no fence either. He came closer and saw a man sitting down leaning towards a tree reading a book.
“Excuse me!” – he said to him.”Do you have any water?
“Yes, of course… there is a fountain further on.
“For my friend also?” –he said, pointing towards the dog.
“There must be a bowl also near the fountain.
They passed the gate and reached this old fountain . The man and the dog drank to their fullyAfter they finished they came back to the man under the tree.
“What place is this?” – the traveller asked.
“This is Heaven”.
“I am puzzled. A citizen down the same road told me Heaven was where he was.”
“You mean that place with golden alleys and marble wall?... That place is Hell”.
“And aren’t you bothered they using the same name as yours?!…”
“On the contrary. They are the ones selecting first those who are ready to leave their best friends behind.”