Zona Brancoveanu.
Nu departe str Martisor.
Tudor Arghezi.
Zdreanta.
Coincidente ?
Asadar 1 Martie. Plec de acasa , intr-o vizita , ceva mai devreme. M-am gandit ca daca plec mai degraba , ajung mai repede inapoi acasa si imi mai fac si alte treburi ...
Ajung la metrou. Brusc imi trece prin cap sa ma opresc si sa-mi iau un strudel cu dovleac , ca poate mi se face foame mai tarziu si nu mai gasesc nimic deschis.Ca e duminica.
Si asa am pierdut metroul care era in statie ...! Coincidenta ?
In 3 minute soseste urmatorul tren. Urc, gasesc un loc liber si ma asez. Privesc in jurul meu. Un zumzet de fericire ... Oameni , care mai de care cu pungulite pline cu martisoare, ghiocei sau alte cadouri legate cu snurul alb-rosu , sosotesc frenetic . Probabil se intalnesc cu vreo iubita. Sau logodnica, sotie, mama ... Si eu am martisoare pentru doamnele ce urma sa le vizitez !
Imi desfac pachetelul si dau sa musc din strudel. Raman asa, cu gura cascata, deoarece prin fata mea defila un body-guard care tragea de zor un catel. Cainele mai opunea rezistenta, il mai zmucea putin ... Venea asa cu el din spatele trenului. Mergea catre fata trenului. Catre conductor. Privesc scena inmarmurita. Parca ma tragea pe mine de gat. Arunc strudelul in punga , pun geanta pe spate si ma duc dupa ei .
"Nu va suparati, ce faceti cu cainele ?" si ma aplec catre catel.
"Il dau jos. Ce sa fac? "
Mangai catelul, chiar daca ma maraia. Bag mana in strudel , rup o bucatica si ii intind puiului.
"Asa ! Faceti mizerie ! In metrou ! Ca si eu i-am dat ! Eugenie. Si nu a vrut ! Asa !"
"Domnule ! , zic . Aveti ceva cu animalele ?"
"NU ! " imi raspunde .
Metroul se opreste in statie. Taraste cainele , care scapa un picior din spate intre tren si statia de metrou. Zice conductorului ca l-a gasit la statia X, din urma si ca vrea sa-l predea.
Ma bag eu.
"Daţi-mi-l mie. Ca-l duc eu acolo ! Si eu tot pe acolo locuiesc! La statia X ! "
Conductorul a zis da. L-am luat in brate si am disparut.
M-am intors cu el. Nemaigandidu-ma la ceva. La ce o sa fac daca nu gasesc pe nimeni care sa umble dupa el.. Care sa-l caute ... La ce voi face daca raman cu el, ca am deja 3 animalute acasa. Pisici. La cine voi apela daca ... si daca... Nu m-am gandit la nimic.
M-am intors la suprafata , in statia X. M-am plimbat 2 ore din stanga in dreapta in speranta ca voi afla pe cel care plange dupa el. Ori era prea tarziu, ori catelul nu se pierduse pe acolo ... Am intrat in vorba cu oameni care isi plimbau cainii prin parc. Nimeni nu-l cunostea. Catelul , cuminte ma urma in lesa. Nu prea statea la pozat. Ca am si dat sfoara in tara pe reteaua de socializare ca de1 Martie calator, am gasit un martisor pierdut.
Foster ?
Unde sa-l cazez?
Era clar! Aveam catel.
Povestea lui are un final frumos.
Gratie tehnologiei, solidaritatii oamenilor , in 4 zile am fost apelata pe reteaua de socializare. Postarile mele si ale familiei lui Zdreanta , ca asa se numeste catelul, au intrat in conexiune. Oamenii din toate colturile ne-au pus in legatura , ne-am intalnit si am adus acasa sufletelul. Noi, oamenii am fost foarte exuberanti, plini de trac, ametiti, am mers mai departe decat trebuia cu metroul, am alergat dupa maxi-taxi precum copiii de 10 ani ... Prin ploaie. O ploaie deasa, rece de 5 martie ... Dar nu-i nimic. In casa e cald. Mami si tati sunt alaturi de el, iar eu imi savurez ceaiul si astern aceste randuri pentru posteritate ...
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos...
Fii pozitiv !
Alege viata !
In 3 minute soseste urmatorul tren. Urc, gasesc un loc liber si ma asez. Privesc in jurul meu. Un zumzet de fericire ... Oameni , care mai de care cu pungulite pline cu martisoare, ghiocei sau alte cadouri legate cu snurul alb-rosu , sosotesc frenetic . Probabil se intalnesc cu vreo iubita. Sau logodnica, sotie, mama ... Si eu am martisoare pentru doamnele ce urma sa le vizitez !
Imi desfac pachetelul si dau sa musc din strudel. Raman asa, cu gura cascata, deoarece prin fata mea defila un body-guard care tragea de zor un catel. Cainele mai opunea rezistenta, il mai zmucea putin ... Venea asa cu el din spatele trenului. Mergea catre fata trenului. Catre conductor. Privesc scena inmarmurita. Parca ma tragea pe mine de gat. Arunc strudelul in punga , pun geanta pe spate si ma duc dupa ei .
"Nu va suparati, ce faceti cu cainele ?" si ma aplec catre catel.
"Il dau jos. Ce sa fac? "
Mangai catelul, chiar daca ma maraia. Bag mana in strudel , rup o bucatica si ii intind puiului.
"Asa ! Faceti mizerie ! In metrou ! Ca si eu i-am dat ! Eugenie. Si nu a vrut ! Asa !"
"Domnule ! , zic . Aveti ceva cu animalele ?"
"NU ! " imi raspunde .
Metroul se opreste in statie. Taraste cainele , care scapa un picior din spate intre tren si statia de metrou. Zice conductorului ca l-a gasit la statia X, din urma si ca vrea sa-l predea.
Ma bag eu.
"Daţi-mi-l mie. Ca-l duc eu acolo ! Si eu tot pe acolo locuiesc! La statia X ! "
Conductorul a zis da. L-am luat in brate si am disparut.
M-am intors cu el. Nemaigandidu-ma la ceva. La ce o sa fac daca nu gasesc pe nimeni care sa umble dupa el.. Care sa-l caute ... La ce voi face daca raman cu el, ca am deja 3 animalute acasa. Pisici. La cine voi apela daca ... si daca... Nu m-am gandit la nimic.
M-am intors la suprafata , in statia X. M-am plimbat 2 ore din stanga in dreapta in speranta ca voi afla pe cel care plange dupa el. Ori era prea tarziu, ori catelul nu se pierduse pe acolo ... Am intrat in vorba cu oameni care isi plimbau cainii prin parc. Nimeni nu-l cunostea. Catelul , cuminte ma urma in lesa. Nu prea statea la pozat. Ca am si dat sfoara in tara pe reteaua de socializare ca de1 Martie calator, am gasit un martisor pierdut.
Foster ?
Unde sa-l cazez?
Era clar! Aveam catel.
Povestea lui are un final frumos.
Gratie tehnologiei, solidaritatii oamenilor , in 4 zile am fost apelata pe reteaua de socializare. Postarile mele si ale familiei lui Zdreanta , ca asa se numeste catelul, au intrat in conexiune. Oamenii din toate colturile ne-au pus in legatura , ne-am intalnit si am adus acasa sufletelul. Noi, oamenii am fost foarte exuberanti, plini de trac, ametiti, am mers mai departe decat trebuia cu metroul, am alergat dupa maxi-taxi precum copiii de 10 ani ... Prin ploaie. O ploaie deasa, rece de 5 martie ... Dar nu-i nimic. In casa e cald. Mami si tati sunt alaturi de el, iar eu imi savurez ceaiul si astern aceste randuri pentru posteritate ...
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos...
Fii pozitiv !
Alege viata !
